marți, 8 decembrie 2015

Spre geamuri, iubito, privește!

Vine iarna. Ca un beci în care ne punem elanul vital la păstrare. Florile ei de gheață nu ne mai încălzesc. Nu mai suntem copii. Avem altele la care să ne gândim când vine iarna: la factura la gaze, la impozite, la înzăpeziri și pene de curent.

Vine iarna. Spiritul ei se înfige în noi ca un țurțure căzut de la etajul zece drept în moalele capului. Nu mai are moliciunea de fulg topindu-se pe limba scoasă, ca-n copilărie. Poate vom face bradul și, câteva ore, umblând cu degetele prin sclipiciul podoabelor din ierni trecute, vom fi fericiți. Ne vom conforma, în rest: roșu, argintiu, colinde, nașterea Domnului, crăciunițe și crăciunici, ciocolată, coșuri-cadou, vâsc, băuturi, luminițe, pupături...De atâta zarvă și clinchet, nu ne vom mai auzi nici inima bătând în șoaptă blues-uri.

Vine iarna. Iernile sunt aspre pe aici. Mi-ar plăcea, totuși, ca asta să fie o iarnă blândă cu sufletele noastre. Ca o morfină...

Niciun comentariu: